|
FACULTATEA DE MATEMATICA SI INFORMATICA Universitatea din Bucuresti |
|
Invitatie In aceasta categorie vom primi si publica impresii, concluzii, propuneri privind desfasurarea lucrarilor CNIV-2003. La adresa de mail vlada 29 noiembrie 2003SIVECO: Stirile lunii octombrie 2003 - Premiera AEL versiunea 4 5 noiembrie 2003La sfarsitul saptamanii trecute (24-26 oct. 2003, n.n.), Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Bucuresti a organizat prima editie a Conferintei Nationale de Invatamant Virtual. Manifestarea a cuprins trei sectiuni de dezbateri: Tehnologii e-Learning - implementare si aplicatii, Software Educational in invatamantul superior si Software Educational in invatamantul preuniversitar, precum si expozitia "Software education 2003", prilej pentru firmele participante de a demonstra practic capabilitatile produselor educationale prezentate. Iata ca, pentru prima oara, si, intr-un cadru organizat oficial, de catre minister, se intampla ceea ce altminteri ar fi absolut firesc sa fie: programele de reforma, derulate in invatamantul preuniversitar, sunt corelate sau macar aduse la cunostinta celor care se pregatesc sa devina dascali. N-ar strica, poate, ca aceasta colaborare sa mearga chiar la nivelul corelarii curriculei universitare cu programele scolare din preuniversitar. (Melania MANDAS VERGU - Ziarul "ADEVARUL", 29 oct. 2003) "Suntem onorati sa participam la acest eveniment organizat de Universitatea din Bucuresti. Pentru memoria noastra afectiva el va ramane desigur un moment important pentru ca este cadrul in care anuntam versiunea 4 a platformei noastre de invatamant asistat de calculator, AEL", a declarat dl. Florin ILIA, directorul Departamentului Internet. (Ziarul "ADEVARUL", 29 oct. 2003) 4 noiembrie 2003... A fost foarte frumos si mi-ati facut o mare bucurie cu aceasta Conferinta. Sper ca si la anul sa se organizeze si sa ma numar printre invitati. Cu respect, Lector Drd., Bogdan Patrut, Universitatea din Bacau 3 noiembrie 2003Conferinta a fost deosebita. Va multumim pentru efortul depus in realizarea Conferintei si speram sa devina o traditie generatoare de multe impliniri si succese in viitor. S.l.ing.dr.Georgeta Mandrescu Universitatea "OVIDIUS" Constanta 29 octombrie 2003Va multumim in numele comunitatii pe care ati reusit sa o atrageti la CNIV. Monica Vladoiu si Catalina Negoita Universitatea "Petrol-Gaze" PLOIESTI Apreciem lansarea unei astfel de Conferinte anuale care sa promoveze noi produse si sa creeze noi legaturi intre firme si universitati pentru dezvoltarea Invatamantului Virtual (Software Educational, ID, etc). Sa fie de bun augur si, personal, sper sa ne revedem in 2004 cu mai multe succese in acest taram virtual al invatamantului. Asistent drd. Ciuca Marian-George, Informatician al Centrului ID-IFR, Universitatea "OVIDIUS" Constanta |
-- Probabil singurul site al unei facultati de stat din Romania, actualizat 24h din 24h --
-- Site ce se conformeaza 99% recomandarilor de standard W3C -- Site creat cu NOTEPAD --
2002 - 2008 -- Facultatea de Matematica si Informatica, Universitatea din Bucuresti
Str. Academiei nr.14, sector 1, C.P. 010014, Bucuresti, Romania
Tel: (4-021) 314 3508, Fax: (4-021) 315 6990, secretariat
fmi.unibuc.ro